Cât are primăria să răspundă la o petiție și ce se întâmplă dacă întârzie

Într-o primărie, întrebarea „până când trebuie să răspundem?” primește, de regulă, trei răspunsuri diferite de la trei persoane diferite. Confuzia nu vine din lipsa reglementării, ci din faptul că termenele stau în acte diferite, iar momentul de la care se numără nu este întotdeauna cel la care se gândesc oamenii. Mai jos este regula, cu articolul ei, și ce se schimbă în practică atunci când o aplicați riguros.

Regula: 30 de zile de la înregistrare

Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul — indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă (art. 8 alin. 1 din OG nr. 27/2002).

Două lucruri se pierd des din vedere:

• Termenul curge de la înregistrare, nu de la repartizare. Ziua în care petiția ajunge pe biroul compartimentului responsabil este irelevantă juridic. Dacă documentul a stat trei zile la registratură până la repartizare, compartimentul nu are 30 de zile, are 27.
• Un răspuns nefavorabil este tot un răspuns. Termenul nu se prelungește pentru că soluția este de refuz. Obligația este de a comunica soluția, nu de a o obține pe cea dorită de petiționar.

Prelungirea cu 15 zile și notificarea prealabilă

Conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul cu cel mult 15 zile, în situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o informare și o cercetare mai amănunțită, cu notificarea prealabilă a petentului (art. 9).

Cuvântul „prealabilă” este cel care schimbă practica. Notificarea nu este o curtoazie trimisă odată cu răspunsul întârziat: ea trebuie să ajungă la petiționar înainte de prelungire, deci înăuntrul celor 30 de zile. O primărie care tace treizeci de zile și răspunde în a patruzecea, explicând atunci că a fost nevoie de o cercetare suplimentară, nu a folosit legal prelungirea — a depășit termenul.

Prelungirea nu este nici un drept care se activează singur la expirarea celor 30 de zile. Este o decizie a conducătorului instituției, legată de o cauză concretă: o verificare pe teren, un punct de vedere de la altă instituție, o expertiză. Faptul că un compartiment este aglomerat nu este „cercetare mai amănunțită”. În practică, o prelungire consemnată în scris, cu motivul ei, și notificată petiționarului la timp, este ceea ce deosebește o întârziere justificată de una care nu are apărare.

Pentru domeniul energiei și gazelor naturale, același articol prevede o prelungire de cel mult 30 de zile, tot cu notificarea prealabilă a petentului — o excepție care nu privește activitatea curentă a unei primării, dar care explică de ce textul art. 9 conține două cifre.

Petiția greșit adresată: 5 zile

Când o petiție ajunge la o instituție care nu este competentă să o soluționeze, ea se trimite autorității sau instituției publice competente în termen de 5 zile de la înregistrare (art. 6¹). Petiționarul este înștiințat despre asta.

Detaliul important pentru calculul termenului: în acest caz, cele 30 de zile curg de la data înregistrării petiției la instituția competentă, nu de la prima înregistrare. Pentru o primărie care primește frecvent sesizări ce țin de alte instituții — distribuitorul de energie, apele române, poliția locală dintr-o altă unitate administrativ-teritorială — cele 5 zile sunt singurul termen care contează, și el este scurt.

De la ce dată se numără, practic

În fluxul obișnuit al unei primării, momentele care contează sunt trei, iar doar unul dintre ele pornește ceasul:

De aici vine cea mai frecventă sursă de întârziere: o petiție primită vineri pe e-mail și înregistrată marți a consumat deja patru zile din termen, fără ca cineva să fi lucrat la ea. Un registru electronic care înregistrează automat, în momentul primirii, elimină exact acest decalaj.

Cine semnează răspunsul și ce trebuie să conțină

Semnarea răspunsului se face de conducătorul autorității sau de persoana împuternicită de acesta, precum și de șeful compartimentului care a soluționat petiția. În răspuns se indică, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate (art. 13).

Obligația de a indica temeiul legal are un efect practic subestimat: un răspuns care nu poate cita un articol este, aproape întotdeauna, un răspuns care nu a fost analizat. Cerința funcționează ca un filtru de calitate înainte de semnătură, nu doar ca o formalitate.

Tot aici se încadrează două reguli de repartizare care se încalcă des din grabă: funcționarul a cărui activitate face obiectul petiției nu poate soluționa el petiția și nici nu o poate da spre soluționare unui subordonat al său (art. 11). Iar când același petiționar trimite mai multe petiții cu aceeași problemă, acestea se conexează și primesc un singur răspuns, care face referire la toate (art. 10).

Petițiile anonime și excepția din 2024

Regula generală: petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiționarului nu se iau în considerare și se clasează (art. 7 alin. 1).

Din 1 decembrie 2024 această regulă are însă o excepție, introdusă prin Legea nr. 296/2024: ea nu se aplică petițiilor anonime sau fără date de identificare care se referă la cazuri de hărțuire pe criteriu de sex ori de hărțuire morală (art. 7 alin. 2). Astfel de petiții se supun analizei persoanei responsabile sau, după caz, a Comisiei de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire, potrivit metodologiei aprobate prin hotărâre a Guvernului (alin. 3). Iar dacă din analiză rezultă că fapta ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni de hărțuire sexuală, agresiune sexuală sau folosire abuzivă a funcției în scop sexual, persoana responsabilă ori președintele comisiei are obligația de a sesiza de îndată organele de urmărire penală (alin. 4).

Consecința practică pentru registratură: „anonimă” nu mai este, singură, un motiv suficient de clasare. Înainte de a clasa, cineva trebuie să citească obiectul petiției. O petiție anonimă clasată automat, care se dovedește ulterior a fi fost o sesizare de hărțuire, este o încălcare a legii, nu o scăpare procedurală.

În rest, clasarea nu înseamnă că informația se aruncă. O sesizare anonimă despre o groapă în carosabil rămâne o informație utilă, chiar dacă nu naște obligația de răspuns. Practica sănătoasă este să o consemnați ca sesizare internă, fără termen legal, și să o tratați după prioritatea reală a problemei.

Ce se întâmplă dacă termenul este depășit

Depășirea termenului nu rămâne fără consecințe. Pe lângă expunerea instituției în fața unui control sau a unei plângeri, efectul zilnic este altul: un cetățean care nu primește răspuns sună. Apoi revine la ghișeu. Apoi depune o a doua petiție pe aceeași temă. Fiecare dintre aceste reacții consumă mai mult timp din partea primăriei decât ar fi consumat răspunsul la termen.

Cum nu ajungeți acolo

Termenele nu se respectă prin insistență, ci prin mecanisme. Patru dintre ele acoperă majoritatea cazurilor:

1. Termenul se calculează la înregistrare, nu se ține minte. Data limită se scrie pe lucrare în momentul în care primește număr.
2. Fiecare lucrare are un responsabil cu nume. „Compartimentul urbanism” nu răspunde la telefon; o persoană răspunde.
3. Reamintirile pleacă înainte, nu după. Cu câteva zile înainte de termen, către responsabil și către șeful lui.
4. Blocajele se consemnează în scris. O lucrare oprită pentru că așteaptă un aviz extern trebuie să arate asta, altfel devine restanță fără explicație.

Acestea sunt exact funcțiile pentru care a fost construită platforma: termenul se calculează automat la înregistrare, lucrarea nu avansează fără un responsabil nominal, iar reamintirile pleacă singure. Puteți vedea cum arată fluxul complet sau tabelul cu toate termenele legale, cu articolele lor.